“Vaduva vesela” sperie “Fantoma de la Opera”



de Dana Vlad



O societate in miscare de forte are nevoie de spectacole - povesti.
In anticamera  stagiunii  de opera 2016 -2017, intre 1 si 4 septembrie  bucurestenii  au putut vedea pe scena  Operei  Nationale Bucuresti, acolo unde s-au dat lupte de querrilla si unde “fantoma de la opera” bantuie inca prin toate cotloanele, spectacolul  “Vaduva vesela”  sau “The Merry Widow” sau “La veuve joyeuse”  de Franz Lehar, in regia lui Andrei Serban. 
De ce Serban
De obicei lumea se inghesuie la spectacolele  regizorului de notorietate internationala, multi spunand  ca din curiozitate dar  aceasta curiozitate este trasata ca un leit motiv , de fapt este dorinta omului de a vedea ce mai pune Serban,  ptr ca incontestabil Serban este un regizor interesant sau incitant sau vesnic controversat pe de o parte si adulat pe de alta si care naste discutii pro si contra, ceea ce inseamna ca exista si este luat in seama si inca serios.

Melanj de comedie si drama
“Va duva vesela”  jucata in salile marilor teatre de opera  si opereta,  montata pe platourile de filmare de la Hollywood, compozitie celebra semnata Franz Lehar, este, chiar daca asemanarea poate fi considerata hazardanta,  precum  scrierile lui Shakespeare sau cele ale unui autohton notoriu, Ion Luca Caragiale, de actualitate mereu.  Permanent va exista lascivitatea unei societati  care in somnul  ei de frumusete naste monstri, va  exista nevoia unei povesti si mai ales a unei povesti de dragoste care sa umbreasca oarecum  minciunile si falsitatea unei lumi mereu in cautare de placeri dar care permanent  traieste  sintagma “cata luciditate atata drama”.
Note pentru spectatori
Opereta se juca pana in sec al XIX-lea doar de catre companiile straine. In anul 1904 tenorul si profesorul Constantin Grigoriu infiinteaza “Compania Lirica Romana”, spectacolele fiind prezentate pe scena Teatrului de vara “Otetelesanu”, astfel  ca pe 15 iunie tenorul Nae Leonard debuteaza in rolul Danilo Danilovici..  Fiind invitat la Bucuresti , Lehar l-a apreciat pe Leonard ca fiind unul dintre cei mai mari solisti de opereta ai lumii.  
Opereta, e un gen pentru care solistii trebuie sa stie sa cante dar sa si danseze si mai ales sa interpreteze vorbind, lucru mai dificil cand ne referim mai ales la scenele  teatrelor de opera acolo unde solistii interpreteaza  cu obstinatie  opera, opereta fiind de multe ori o adevarata corvoada pentru permanenta trecere de la cantat la vorbit, de aceea nu este usor abordabila, nici “inghitibila” si  nici la indemana oricui astfel ca, spectacolul sa fie unul de succes,  daca nu si de valoare.  

Andrei  Serban a montat  inaintea spectacolului de la Bucuresti  inca doua “Vaduve vesele” una la Welsh National Opera Cardiff in 1994 si alta la Wiener Staatsoper in 1999, toate cele trei montari fiind totalmente diferite.
Pe de alta parte in cinema din 1925 pana in 1962 Vaduva  vesela a facut cariera pe marile ecrane insa din cele cinci adaptari doar cea semnata de Ernst Lubitsch in 1934 avand in rolurile principale Hanna Glavary si  Danilo Danilovici cuplul legendar  Maurice Chevalier si Jeanette Mac Donald. 
Argument 
Regizorul Andrei Serban  despre  montarea “Vaduvei”:  “Montez acum “Vaduva vesela” pentru a treia oara. Am replonjat in studiul epocii in care a compus  Lehar , la belle époque, de la inceputul secolului trecut, dar mi-am dat seama ca o documentare fidela nu poate duce decat la o Vaduva  de muzeu, lipsita de vitalitate si impact. Impreuna cu colaboratoarea mea constanta  Dana Dima, am avut ideea  de a transpune “Vaduva vesela “ in contemporaneitate. Cum in libret este vorba despre o tara inventata, pierduta undeva in Balcani, aflata in criza si in pericol de faliment, condusa de politicieni incapabili, impostori si mincinosi, am gasit printr-un fericit accident  in scrierile lui Radu Paraschivescu si ale lui Andrei Plesu materialul ideal pentru ca ea sa capete forma si continut. Am facut o adaptare foarte libera la realitati familiare. Pe fondul unei bufonade socio-politice se desfasoara tema principala a dragostei autentice. De obicei opereta se canta in limba tarii in care se joaca, dar ca un omagiu adus lui Lehar nascut in Komarom, descendent dintr-o familie care venea din Moravia, o mica tara din Imperiul Austro-Ungar in care convietuiau  germani, cehi, slovaci, sarbi, croati, sloveni, romani, italieni, polonezi, etc., acest incredibil amalgam de etnii ne-a dat ideea sa folosim diverse limbi in textul vorbit si cantat  amestecul aducand  o culoare familiara atat timpului nostru cat si al lui Lehar.”
Montarea  Vaduvei  a venit drept urmare a insistentei   managerului  Operei Nationale Romane Iasi, Beatrice Rancea, care intre timp a devenit director interimar al Operei Nationale Bucuresti , pe langa regizorul Andrei Serban care montase deja  la Iasi spectacolele “Lucia di Lammermoor”, “Indiile galante”, “Troienele”.  Montarea spectacolului a inceput la Iasi, cu artistii  Operei Nationale Romane Iasi dar  si cu artisti din Bucuresti si din  tara,  selectionati la casting-urile propuse de regizor la iasi, in stagiunea trecuta.  In perioada repetitiilor finale tot colectivul ONRI s-a deplasat la Bucuresti pe scena Operei  Nationale care a si prezentat spectacolul in avanpremiera stagiunii ce urmeaza sa se deschida in luna octombrie.  Spectacolele cu premiera Vaduvei de la Bucuresti  au fost urmate de adevarata premiera de fapt,  de pe scena Operei din Iasi, din datele de 9, 10 si 11 septembrie. 
O montare  nu de muzeu
Reprezentatia, care poarta amprenta inconfundabila a regizorului Andrei Serban este un adevarat show  construit pe scheletul “Vaduvei vesele”, semnata Lehar.  Asa cum marturisea,  Serban a adaptat totul.  Spectacolul e un puzzle pe care este greu sa il accepti,  una la mana daca esti un iubitor sau mai nou “fan”  doar al montarilor de opera sau/si opereta cu precadere clasice, daca nu iti plac adaptarile defel, daca nu iti place Serban si  daca nu esti  dispus la a vedea  experimente si  alta  la mana, daca nu ai niciun chef sa vezi pe o  scena ceea ce vezi  “in strada” si nu iti place dar  te faci ca nu vezi . Una peste alta nu poti respinge sau ignora din start ceea ce nu ai vazut asa ca pentru a avea o parere trebuie sa vezi spectacolul si nu sa citesti doar cronicile.
Glamour sau “cum va place” 
Au existat doua distributii mai ales pentru rolurile principale. In rolul Hanna Glavary am putut urmari evolutia celor doua soprane,  Ana Maria Donose de la Opera din iasi si Amelia  Antoniu  de la Teatrul de Opereta si Musical “Ion Dacian” Bucuresti. Pentru rolul printului Danilo Danilovici au fost alesi tenorul Tiberius Simu de la Opera Cluj si baritonul Adrian Marcan de la Opera Brasov. 
Ana Donose a creat o Hanna  Glavary cu nuri, frumusetea si senzualitatea  artistei oferindu-I prilejul sa obtina mai usor aplauzele meritate de altfel. Amelia Antoniu a creat un personaj “mai jucat”, experienta de scena in opereta remarcandu-se imediat in miscarile dezinvolte si  curajoase ca un salt la trapez fara plasa.  Se stie ca publicul este foarte sensibil la aspectul si stralucirea personajelor create de catre solistii de opera sau opereta. S-a ajuns acum in lume ca aspectul fizic de multe ori sa conteze mai mult decat un pasaj fals.  Ana  Donose a fost condusa de Andrei Serban astfel  incat la una dintre stampele foarte bine studiate, ne-o aduce in prim plan pe vaduva  Hanna ca pe o adevarata  regina de musical de pe Broadway.  Interpreta  Hannei, soprana Ana Donose  marturiseste :” ….am avut momente de revelatie…….cand am terminat de cantat aria Vilji-ei s-a facut liniste de mormant in sala pentru cateva momente  dupa care au izbucnit aplauzele asa cum nu am auzit niciodata la un spectacol, iar eu am  izbucnit in plans…imi curgeau efectiv lacrimile……corul plangea…..am mai simtit ceva asemanator in Traviata…. “  Partenerul ei, printul Danilo, prezenta agreabil construita de catre cei doi solisti, personaj condus nobil pe toata tesatura rolului de catre regizor, uneori  cu joc  usor exagerat in cazul baritonului Adrian Marcan (ma gandesc  la scena de la Baia de aburi)  sau,  in cazul tenorului cu alura princiara, Tiberius Simu (usor neverosimil  in momentul  aparitiei in spectacol a personajului imbracat in costum de motociclist),  este pe rand, cand printul asteptat  de orice fata de asta data  nu pe cal alb ci in costumul de motociclist, cand barbatul  ranit in orgoliu de refuzul femeii iubite care fuge la “Maxim” sa-si  inece amarul in can –can, in vesnica bautura si-n bratele grizetelor. 
Chez Maxim
Doar daca esti  nascut carcotas vei spune ca nu e descrisa bine atmosfera de la Maxim, celebrul Cabaret parizian. Actul III contureaza atmosfera de la Maxi m si te transpune virtual la Paris mai cu seama ca ansamblul de balet intra in forta in sala si de aici in scena pe acordurile muzicii celebre creionand astfel veridic atmosfera pariziana. Este un bonus oferit de regizor contra concentrarii spectatorului de a rezista celor aproape patru ore de spectacol cu pauzele de rigoare.
 De asta data, in montarea semnata Andrei Serban balerinele nu sunt doar dansatoare de cabaret ci dau si  replici astfel incat sa se poata vedea  si auzi ca sub o rochie de french can -can “dansata” de o asa numita “femeie usoara” se ascunde un suflet. Balerinele s-au straduit si au dat replici in spectacol , acest lucru fiind o premiera in premiera.

Leit motiv sau locatie strategica
Scenograful Anka Lupes, o veche colaboratoare  a regizorului, construieste  un décor in primul act in care ca un leit motiv apare obsesiv o sala de baie cu vas de wc, cada in care se si atipeste  la un moment dat,  oglinda si chiuveta,  firul Ariadnei ducandu-te  cu gandul doar daca vrei, la faptul ca toate secretele pana la urma  se discutau si se discuta in alcov sau in budoir,  mai nou  intr-o societate manelizata se discuta la baie, la wc,  acolo unde te poti incuia in voie,  iti “pudrezi “ nasul,  plangi sau discuti probleme de stat fara a scapa de microfoane insa, sau poate doar acolo ai sansa sa scapi de urmaritori, ochiul si timpanul veghind  chiar si la wc la “bunastarea” societatii decadente.  Decorul  pe turnanta  se schimba permanent astfel  incat esti  dus  in locatii diferite asa ca imaginea este de multe ori de pelicula de film si gandul poate zbura cu usurinta in multe scene ale montarii, la filmele glamuroase de la Hollywood,  dar si  la spectacolele de pe Broadway,  la sclipiciul vedetelor, divelor,  vanate obsesiv de paparazzi, de reporteri avizi dupa senzational.  Regizorul  ii foloseste pe acestia  facand o paralela dar si o aducere in prim plan a stirilor TV care isterizeaza  chiar si “can-can-ul” monden de asta data.
Lumea are nevoie de poveste, de povesti
 In montarea semnata  Andrei Serban te trezesti deodata  cum ca ai fi in mijlocul celebrului musical “Cabaret” cu Liza Minelli, dar de fapt esti in “Vaduva vesela” pentru ca show-ul  te poarta peste tot,  incercand  sa faca o trecere in revista a ceea ce artistii au creat de-a lungul timpului in materie de “entertainment “ pana la urma, daca ne gandim la industria americana de profil. Poate sa iti placa alteori, momentele in care step-ul  intervine in coregrafia  semnata Andreea  Gavriliu,  gaselnita ingenioasa  fiind regizorala  si gandul iti zboara  la Fred Astaire,  nu ca ar bate step  genial cel care face asta in “Vaduva” noastra dar e un gen foarte greu de abordat si cu precedent inevitabil, scopul nefiind concurenta,  ci placerea si accesarea  memoriei.  Cuplul Hanna - Danilo are cateva aparitii in care muzica superba,  luminile puse astfel incat sa sustina  spectaculos povestea  cum s-ar spune “din off”,  ajuta foarte mult  sa te poti trezi deodata intr-un fairy tail in care printul fuge cu fata. De ce nu, imaginile uneori m-au dus cu gandul si la povestile Walt  Disney.  Te trezesti realmente din basm indata, pentru ca replicile care ar mai trebui revizuite, te readuc cu picioarele in mijlocul unei situatii din zilele noastre in care “seful” isi tot trimite supusii dupa “tinta” in continua miscare si avem  in scena portretul unui rege cu numele Nikita- uk care duce cu gandul la primarul  Iasiului, “celebrul” Nichita, cel care in timp ce deturna isi urmarea amanta cu securistii (sic). Nu stiu cat au inteles bucurestenii din acest calambour dar la Iasi a fost un deliciu.
Personajul  care nu are atat de multa “scriitura” in libretul original dar are de indeplinit o sarcina de complice in spectacol, Negus, interpretat  pe rand de Claudiu Bleont ( Teatrul National Bucuresti)- un Negus experimentat caruia ii place rolul, se vede, un Negus mai mult  capul tuturor rautatilor dar si al rezolvarilor, mai mult un spiridus-maestru/ Ruslan Barlea ( Teatrul National Cluj), un Negus mai candid, mai timid - este pe rand maestru de ceremonii, bufonul regelui, confident de taina, sau de taine de alcov, sau este  un “Puck”  uneori, in tot cazul este un pion central care leaga puzzle-ul.  Negus are responsabilitatea de a “face” finalul spectacolului ce nu apartine scriiturii “Vaduvei”, este un final semnat Andrei Serban, care te pune pe ganduri si te lasa in acelasi timp sa asculti linistea urmarind cum cade zapada  peste poveste, care ca si ploaia,au fost  lasate de Dumnezeu sa curete,  timp in care Cortina se inchide.
Cele doua distributii construiesc de fapt doua spectacole, fiecare artist  creionandu-si rolul in maniera proprie dar sub ochiul vigilent al regizorului.

Corul, personaj colectiv  in montarile lui  Andrei Serban, s-a vazut ca ar mai fi avut nevoie de repetitii pentru veridicitatea si performance-ul  miscarilor, in concordanta cu interpretarea partiturii de altfel corect cantata. Oricum coristii au fost pusi la munca asa cum a fost pus la munca destul de grea intreaga garnitura.
La pupitrul dirijoral s-au aflat pe rand Vlad Conta si Ciprian Teodorascu. Muzica a fost una condusa in nuante, care sa faca “priza” cu jocul solistilor si al actorilor astfel incat ariile si duetele  sa ajute povestea  si sa-l atraga  deopotriva  si pe spectatorul de teatru pe langa consumatorul de opereta dar  si pe cel de opera, despre  care se stie ca inghite mai greu spre deloc  adaptarile, acestuia placandu-i  in final tot montarile clasice chiar daca lumea intreaga se bazeaza din ce in ce mai mult pe soc si experiment, genuri care oripileaza mai mereu  si  critica purista de specialitate si spectatorul  cqasi-snob care poate sa stie partitura pe de rost si asteapta nu neaparat jocul de scena ci muzica pe care vine sa o asculte mereu si mereu in interpretarea altor solisti.
Solistii au cantat cu lavaliera, lucru destul de obisnuit in lumea musical-ului dar neobisnuit in cazul operei si al operetei  pentru ca sunetul  cantat apare uneori distorsionat de amplificarea realizata  si de multe ori publicul doreste sa asculte muzica fara lavaliere si amplificare. Si de data aceasta regizorul a creat nuante si momente  diferite ca intensitate a sunetului emis de solist astfel incat este posibil ca aceasta amplificare sa fi fost justificata pentru ca toate sunetele sa fie perfect auzite. Pe de alta parte renuntarea la amplificare poate sa dauneze tocmai pentru faptul ca se face mereu trecerea de la cant la rostit si atunci sunetele se emit in alt registru sonor. Puristii operei  vor atepta intotdeauna spectacol  fara amplificare ceea ce e de dorit mereu dar acustica salilor poate nu corespunde intotdeauna  nevoilor reale si atunci este ajutat solistul.

Nu neaparat obscen  
Dezmatul de la piscina vilei vaduvei  Hanna Glavary  din actul II, sugereaza aspectul  societatii in care traim unde niste “neica nimeni” ajunsi miliardari de carton, se scalda in placeri si bani, nestiind nici cum ii cheama daca ii iei mai repede, sexul e primordial in “aspiratiile” dar si respiratiile  lor,  pudoarea nu prea exista iar la baia de aburi “mai marii” discuta ceea ce discuta barbatii de la crearea lumii incoace si in niciun caz cu citate din “Republica” lui Platon. Nimic nou sub soare sau atat de iesit din comun astfel incat sa folosesti cuvantul obscen, cu mentiunea ca mi-ar fi placut ca Andreea Gavriliu coregraf, sa renunte la palmele articulate discret peste fundul  balerinelor de catre partenerii acestora in dansul de la piscina.  Daca judeci  doar aparitia in costum de baie sau cu prosopul la brau, astea fiind de fapt lucruri absolut firesti in viata de zi cu zi  si uiti ca  teatrul e oglinda, parca asa spunea  Shakespeare si vrei doar opereta “Vaduva vesela”, ai gresit sala. Spectacolul  lui Serban nu mai constituie  insa ceva atat de prafuit, de fals  ci se alatura strazii, cartierului, lumii de zi cu zi si te vezi acolo sau ii vezi pe prieteni , vecini, politicieni , amanti, soti, sotii adica vezi ce nu vrei sa vezi, ce ignori in viata de zi cu zi si traiesti sub sintagma “lasa ca merge si asa”.
Serban este obsedat de a  arata cum “e in realitate” ca orice creator de teatru si asta e “tragic” de multe ori pentru spectatorul care vrea sa mearga  la opera sau la opereta  doar pentru a asculta muzica unui compozitor si pentru a fugi de realul care aici vine peste tine.
In loc de final
Peste toate intrigile si jocurile de culise dar si “de glezna”ale  personajelor troneaza insa dragostea invingatoare dintre cei doi protagonist asa cum peste pelagra ai veni cu o solutie care curata pielea si o lasa sanatoasa. Regizorul conchide  “Ceea ce lipsea din montarile mele precedente era credibilitatea contrastului dintre povestea de dragoste a personajelor principale si  mediul in care are loc, dintre derapajele si promiscuitatea unei lumi care a incremenit intr-o confuzie josnica si iresponsabil –Vesela, lipsita de idei si nevoia de un alt orizont al celor doi indragostiti, care desi  s-au pierdut unul pe altul si chiar pe sine,  se regasesc pentru ca nu au incetat cautarea. “
Daca doriti sa vedeti sau sa revedeti

Este clar ca montarea “Vaduvei”nu poate fi  in asentiment cu puristii operei sau chiar ai operetei . Este clar ca se poate arunca cu rosii sau se poate striga: genial! Dar fara doar si poate nu putem demonta  spectacolul facandu-ne ca nu exista si trecand pe langa el pentru ca ar fi jenant pentru un consumator de arta..  Montarea este una care exista si care spune foarte multe despre creatorul Andrei Serban, un regizor  de anvergura.  Poate v-am starnit  curiozitatea.