A doua zi de festival... sau garduri la teatru

Caracterizam a doua zi ca una aglomerata. Daca in prima zi s-a putut intra lejer cu legitimatie de presa, s-au gasit locuri si studentii nu au fost nevoiti sa-si arate fortele in usile teatrului, duminica s-a lasat la TNB cu gard si gardieni iar la Bulandra cu dezorganizare.



La ora 19:00 se anunta la Sala Izvor „Cantareata cheala” de Eugene Ionesco, regia Tompa Gabor, Teatrul National „Lucian Blaga” Cluj- Napoca. Am intrat si mi-am ocupat un loc prin loja pe un perete dintre scaune. La un moment dat am iesit sa vad daca grupul cu care venisem a intrat si el. La usa era macel. O droaie de studenti care asteptam ca nebunii sa mai lasa cativa sa intre. I-au mai lasat pe inca 10. Pe ai mei nu pentru ca nu au coate prea puternice. Asta e, ma duc in sala. Locul meu de printre scaune era ocupat. Piesa incepuse. Textul lui Ionesco, asa cum am mai zis, nu a resuit nici de data asta sa ma prinda. Asa ca am plecat. Din nou aceeleasi discutii. Unora le-a placut, altora nu. Eu am stat doar cateva minute asa ca nu pot sa pronunt niciun cuvant care sa caracterizeze spectacolul. Poate doar "papusi". Pentru cronici bune, alegeti oameni competenti.
"Acum mai bine de un deceniu, o Cântăreaţă cheală produsă în România, dar vorbită în limba maghiară cutreiera Europa, fiind invitată peste tot şi punând bazele carierei internaţionale a regizorului Tompa Gábor. Acum, directorul Teatrului Maghiar din Cluj semnează la Naţionalul clujean un remake în limba română al celebrei sale Cântăreţe..., la o sută de ani de la naşterea dramaturgului de a cărui operă e pasionat."
Fotografiile atasate sunt semnate de Nicu Cherciu.

_______________________________________________________________________________________________________
La ora 21:00, atmosfera de la Teatrul National era identica. Relaxati, am zis ca e imposibil sa nu putem intra la National. Da' sunt atatea locuri, da' atatea scari, atatea balcoane. Intrarea era pazita de gardieni. Erau garduri ca la marile concerte. M-am intrebat cine sunt toti oamenii astia care vor sa intre. Cam cata sete de cultura exista in Romania? Sunt complet uimita de „bataia” pentru teatru.

Am intrat, deci la Printesa Turandot, dupa Gozzi, regia Andriy Zholdak, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu. Se respira greu in National. Mocnea sala. Era liniste. Si a inceput. Jumatate de ora toata lumea a stat cu ochii atintiti spre scena. Apoi au inceput sa se uite la ceas, apoi sa iasa. Cei ramasi au oftat. Cei carora le-a placut...le-a palcut. Spectacolul a inceput si s-a terminat. Atat. Poate niste imagini reusite. Spun "poate" pentru ca teoretic e posibil sa fi fost bune, dar mie nu mi-au transmis nimic. Actoria slaba. Toata lumea a tipat, parca speriati ca nu se aude nimic in „stadionul de la universitate”. Personal, mi s-a parut o piesa neterminata. Ca tinea o jumatate de ora, o ora , doau sau trei era acelasi lucru. Poate ca sunt prea mofturoasa... ori prea putin citita ca sa-mi dau seama de „asta ce-a vrut sa fie”.
Fotografiile atasate sunt semnate de Mihaela-M-Ghenescu

Publicat de Nicoleta Popescu