teatru acum.cronica

La fille du regiment-MUZICA SI TEATRU LA SUPERLATIV

2009-12-20T08:38:00.000-08:00

La fille du regiment-opera comica in doua acte de Gaetano Donizetti
partea a II-a

de RAZVAN SARARU

Aceasta productie este de fapt si o intalnire a generatiilor.
De la actualii Natalie Dessay si Juan Diego Florez la distinsul bariton Carlos Alvarez, una din marile voci verdiane ale ultimelor decenii, ce Rigoletto! Ce Renato din Ballo in maschera etc.
Da! Maestrul Carlos Alvarez a demonstrat din plin, in acest spectacol cu La fille du regiment de G. Donizetti ca este intr-o forma vocala excelenta dar mai ales intr-o forma creatoare de zile mari trecand de linia usor manierista de a juca a solistilor din generatia sa obisnuiti cu repertoriul de forta si redandu-ne un Suplice – comandantul garnizoanei militare, de neuitat atat in plan vocal dar mai ales in ceea ce priveste constructia personajului sau.

Baritonul Carlos Alvarez este detinatorul mai multor premii extrem de importante si e suficient sa ne amintim de Premiul Grammy pentru inregistrarea integrala a operei Falstaff de Giuseppe Verdi in 2006 unde bine’nteles ca interpreteaza rolul titular.

Mezzosoprana Janina Baechle deasemenea se integreaza perfect in echipa reusind sa creeze un personaj qvasi cinematografic cu un simt al comicului exploatat din plin si ea la fel ca si Carlos Alvarez fiind o cantareata de forta ce se afla in acest moment in punctul culminant al carierei avand in repertoriu cele mai temute roluri de mezzosoprana de la Eboli din Don Carlo de Verdi la Fricka ( Walkure ) si Erda ( Siegfried si Riengold ) de Wagner pana la Amneris si Azucena.
Totusi referindu-ne exclusiv la partea vocala a personajului Marquise de Berkenfield interpretat de mezzosoprana Janina Baechle nu pot sa nu remarc o usoara dificultate in ceea ce priveste zona de pasaj din registrul mediu spre cel grav, dificultate ce face ca vocea sa piarda nitel din pregnanta si claritate acest lucru fiind evident in actul 2 in scena lectiei de canto. Nu pot trece mai departe fara sa imi amintesc de celebra montare de La fille du regiment din 1996 de la Teatro alla Scala unde rolul Marquise de Berkenfield era interpretat de celebra Eva Podles cu o siguranta si o culoare vocala cu totul iesite din comun.
Marea surpriza a premierei de la Staatsopera Wien din seara de 1 aprilie 2007 este aparitia legendarei soprane Montserrat Caballe in rolul Duchesse de Crakentorp.
Cariera legendarei soprane se desfasoara pe jumatate de secol interpretand aproape tot ce este scris pentru soprana din marea literatura muzicala clasica pana la colaborari cu compozitori si formatii de muzica moderna ca Vangelis sau Queen.
Este considerata una dintre cele mai mari soprane din toate timpurile iar existenta ei pe scena de spectacol sau de concert a marcat istoria muzicii de opera.
Iata, deci ca dupa o astfel de cariera, Montserrat Caballe surprinde pe toata lumea acceptand sa apara intr-un rol de compozitie, intr-un rol comic adaptat special pentru ea.

Bine’nteles ca la intrarea in scena a celebrei soprane practic „se rupe sala”, publicul intampinandu-si idolul cu nesfarsite ropote de aplauze si urale.
Doamna Caballe reuseste, in mod exceptional, un personaj caricatural , as spune, plin de verva cu gaguri foarte bine duse pana la capat, cu permanente imixtiuni de text german peste cel francez si original, combinatie ce surprinde dar intr-un mod placut.
Momentul maxim este interpretarea unui cantec popular elvetian de catre Duchesse de Crakentorp – Montserrat Caballe, moment creat special pentru domnia sa, in partitura nefigurand, publicul putand aprecia o voce nealterata si perfect timbrata cu usoare dificultati respiratorii performanta cu totul si cu totul remarcabila avand in vedere varsta doamnei Caballe – la momentul respectiv 75 de ani.
Trebuie felicitat din plin si dirijorul spectacolului domnul Yves Abel pentru fluenta tempilor si perfectul suport orchestral al solistilor alaturi de Orchestra Staatsoper Wien una dintre cele mai rafinate orchestre din lume daca nu cea mai rafinata.

Ce sa mai spunem!? O productie de zile mari cu o distributie stelara intr-un cadru cat se poate de elegant si cu un public extrem de avizat.
Ar fi nedrept sa inchei fara sa amintesc si alte productii de varf ce au tinut casele de bilete inchise ani la rand.
Amintesc aici productia de Carmen de Bizet de la Royal Opera House Covent Garden de la Sfarsitul anilor 80 in regia lui Sir Peter Hall cu Zubin Mehta la pupitrul dirijoral, Maria Ewing in Carmen, Luis Lima in Don Jose si Leontina Vaduva in Michaela sau Les Contes d’ Haffmann al lui Andrei Serban tot la Covent Garden cu Placido Domingo, Anna Bolena lui Visconti de la Teatro alla Scala cu Maria Callas si Giulieta Simionato si multe altele.
Conductor.......................Yves Abel
Marie................................... ............Natalie Dessay
Tonio................................... ...........Juan Diego Flórez
Sulpice................................. .........Carlos Álvarez
Marquise de Berkenfield............Janina Baechle
Duchesse de Crakentorp..........Montserrat Caballé
Hortensius.............................. ......Clemens Unterreiner
Korporal................................ ........Konrad Huber
Bauer................................... ..........Wolfram Igor Derntl
Notar................................... ...........Carlo Chies
Director................................ .........Laurent Pelly
Set designer................................ Chantal Thomas

Iata ca spusele Mariei Callas „ Opera nu e demodata ci cei care o fac sunt depasiti” se adeveresc spre bucuria iubitorilor de muzica clasica .

La fille du regiment-MUZICA SI TEATRU LA SUPERLATIV

2009-12-10T09:40:00.000-08:00

OPERA REDIVIVUS

La fille du regiment MUZICĂ ŞI TEATRU LA SUPERLATIV
partea I

de Răzvan Săraru

Ascultati aria lui Tonio, "Ah. mes amis!" in interpretarea tenorului Juan Diego Florez

Juan Diego Florez - Ah! mes amis.. Pour mon ame.. (La fille du regiment, Gaetano Donizetti)

Asupra spectacolului de operă zace de ceva vreme o gravă prejudecată, uneori pe bună dreptate alteori, însă nemeritat, legată de modul de a juca al cântăreţilor actori, în acest sens sintagma „la operă e ca la operă „ devenind celebră.
De câţiva ani, însă, tot mai mulţi regizori importanţi din lumea teatrului de proză şi chiar din cinematografie abordează genul spectacolului de operă şi cu mult, mult succes.

Astfel regizorul francez Laurent Pelly împreuna cu scenograful Chantal Thomas au făcut o reală revoluţie montând, în parteneriat cu trei dintre cele mai importante case de operă de pe planetă - Staatsoper Wien , Metropolitan Opera House New York şi Royal Opera House Covent Garden – una dintre cele mai spumoase comedii din tradiţia belcantistă italiană – „La fille du regiment”/Fiica regimentului, de Gaetano Donizetti pe un libret de Jules-Henri Vernoy de Saint-Georges şi Jean-François Bayard. Acţiunea se desfăşoară în Austria celei de-a doua jumătăţi a secolului 19.

Spectacolul iese din toate tiparele unor producţii de operă obişnuite în primul rând prin prestaţia impecabilă a soliştilor atât din punct de vedere muzical cât şi actoricesc, reuşind să construiască presonaje veridice, complet credibile şi mai ales să construiască tensiunea conflictelor, totul culminând cu un comic de o rară calitate si veridicitate, nimic forţat, nimic „făcut” totul fiind natural şi credibil spontan.
Distribuţia spectacolului este compusă din cei mai talentaţi cântăreţi actori ai momentului.
În rolul Marie, fetiţa care fiind abandonată de mama ei, Marquisa de Berkenfield deoarece era copil din „flori”, care creşte într-un regiment militar, o putem vedea pe soprana Natalie Dessay care işi pune în mod vădit amprenta personală asupra spectacolului prin muzicalitatea sa dar mai ales prin realul său talent actoricesc fiind oricând gata să sacrifice confortul vocalitaţii pentru credibilitatea personajului.

Natalie Dessay ne oferă o Marie „baieţoasă” dură, perfect adaptată la realitatea cazărmii militare fără să altereze vocalitatea cantilenei donizettiene, cu o voce sonoră, egală în toate registrele, capabilă de efecte dintre cele mai variate şi greu de executat – de la trilurile, pianissimo-urile şi legato-ul cerute de compozitor până la urlete de mărşăluire vocea pierzând totuşi din calitatea timbrală, obosind pe parcursul reprezentaţiei.
Rolul lui Tonio, tânărul tyrolez (din Tyrol) care îi salvează viaţa lui Marie şi care se îndrăgosteşte de aceasta făcând orice pentru ca ei să fie împreună îl avem pe Juan Diego Florez, reputat tenor rossinian ce monopolizează aproape toate producţiile de operă belcantistă ale celor mai importante teatre de operă din lume.

Juan Diego Florez este un Tonio niţel mai preocupat de partea vocală a rolului decât de partea actoricească ceea ce, într-un anumit sens e de inţeles având în vedere dificultatea muzical-vocală a rolului, se vede în special la celebra şi extrem de dificila arie „ Ah mes amis” unde tenorul escaladează aproape tot ambitusul vocal, dar în general ne oferă un personaj echilibrat şi credibil.

Va urma

Cronica este trimisă pentru teatruacum de Tenorul Răzvan Săraru, prim solist al Teatrului de Operă şi Balet “Oleg Danovski” din Constanţa, este colaborator al numeroaselor Teatre de Operă şi Filarmonici din întreaga lume, interpretează partituri celebre semnate de mari compozitori ai lumii sub bagheta unor dirijori renumiţi, este câştigător a numeroase premii interne şi internaţionale. Este un ambasador al culturii în ţară şi în lume.

retrospectivă FNT : (2) ideile preconcepute

2009-11-14T08:38:00.000-08:00

La un festival de teatru (ex. FNT) vin în primul rând cele mai bune spectacole. FALS! De regulă, pentru un festival sunt selectate spectacolele care au avut premiera chiar în stagiunea în care se desfăşoară festivalul, sau care au avut premiera în stagiunea trecută. Dintre aceste spectacole se aleg – teoretic – cele mai bune proiecte. (Nu uitaţi că e până la urmă o selecţie subiectivă.)

Regizorii şi/sau actorii care au un renume, un brand, vor avea numai spectacole geniale/excelente/demenţiale, mai cu seamă dacă totul se petrece într-un festival de teatru. FALS! Urmăriţi cariera unui artist (nu contează artistul, naţionalitatea artistului, etc) şi veţi observa că a trecut prin proiecte bune, proaste şi (uneori, rar) foarte foarte bune.

Pentru că e festival, toată lumea are loc. FALS! Pentru că e festival, cine trebuie are loc.

Studenţii la teatru pot intra lejer la orice spectacol. FALS! Studenţii vor intra numai după începerea spectacolului (uneori toţi cei care aşteaptă, în alte cazuri doar o parte)

După începerea spectacolului nu se mai poate intra în sală. FALS! După începerea spectacolului intră studenţii şi uneori cei cu acreditare. Şi dacă este cineva întârziat cu bilet sau invitaţie, nici nu încape discuţie să rămână pe dinafară.

De un program al festivalului poate beneficia oricine. FALS! Beneficiază cine apucă.

Organizarea va fi mai bună decât anul trecut. FALS! Va fi la fel.

Organizarea va fi mai prostă decât anul trecut. FALS! Va fi la fel.

Publicat de Alex Vlad

retrospectivă FNT : (1) să ne definim ideea de teatru bun

2009-11-14T08:28:00.000-08:00

Uite că a trecut ceva timp peste noi. Lucrurile se mişcă. Mai dăm cuiva după ceafă că “ce sentimente de prost gust poţi să exprimi”, aruncăm vina pe o presupusă şi subînţeleasă criză iar seara servim ceai cu miere de albine să meargă bine la gât (că s-a lăsat cu frig şi gripă porcină) sau mergem la teatru.

Am tot presărat în urmă firmituri de pâine să nu mă rătăcesc şi am păşit cu inima făcută cocoloş. Treaba cu teatrul ăsta e destul de subiectivă şi destul de evidentă până într-un punct : nu prea poate fi explicată în aşa fel încât să mulţumească pe toată lumea. Ştiu însă un lucru : cu cât „te costă” mai mult, cu atât este mai bun ceea ce se întâmplă. „Plata” se achită (pe viu/pe loc spectatorului, de către actor) în sentimente care de obicei vin la pachet. Valoarea unui spectacol este direct proporţională cu suma dintre (1) forţa de a emoţiona a proiectului şi (2) calitea/forma (nivelul de profunzime) în care este transmisă această emoţie. Şi încă ceva, să ne fie clar : dacă actorul nu este el în primul rând emoţionat de ceea ce spune/face/i se întâmplă/se întâmplă pe scenă/etc, atunci la spectator nu ajunge nimic (‘nd that’s a fact Jack!).

În concluzie, întrebarea mea pentru voi este următoarea : câtă emoţie a ajuns la voi prin proiectele din cadrul FNT? (Este cel mai important lucru. Ulterior vă puteţi întreba şi dacă a fost ceva de primul nivel sau nu.) Să dau eu un răspuns nu are o valoare foarte mare; aşa cum spuneam şi mai sus, treaba cu teatrul ăsta e destul de subiectivă. Dar mai multe păreri adunate la un loc ar însemna ceva, aşa că vă rog : EXPRIMAŢI-VĂ!

Va urma.

Publicat de Alex Vlad

Note pentru spectacolele din FNT 2009

2009-11-09T03:38:00.000-08:00

S-a terminat festivalul. Gata. Nebunia a trecut. Mergem la casele noastre. Nu mai alergam de la un teatru la altul ca nebunii. Ne vom cumpara bilet cu o saptamana inainte si vom trece pe la teatru o data pe saptamana. Nu se va mai imbulzi nimenini, nu se vor mai certa studentii cu gardieni... vom reveni la normal. Vom redeveni oameni civilizati fara sa tipam in fata usii „Nu inchideti usa! Nu inchideti usa! Nu inchideti usa!”. Gata!

Am reusit sa merg la 11 piese la care voi da o nota de la 1 la 10. Un top din mine, dupa cum s-au asezat spectacolele in cutia mea.

1.Cantareata cheala de Eugene Ionesco, regia Jean-Luc Lagarce, Cie Les Intepestifs, Franta
Nota 7; pentru ca nu mi-a transmis niciun sentiment dar nici nu m-a plictisit. M-a tinut goala pana la sfarsit, dar m-a tinut.

2. Frumos de Jon Fosse, regia Vlad Massaci, Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiesti
Nota 8; pentru ca si-a atins scopul. Pentru ca m-a emotionat si m-a curatat de tot ce urma sa vina.

3. Printesa Turandot, dupa Gozzi, regia Andriy Zholdak, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu
Nota 5, pentru ca a mers drept si asta a plictisit, pentru ca imaginile nu inseamna totul, pentru ca bataile cu zgomot au devenit „vandamice”, pentru ca tipetele erau din gat, pentru ca dupa ce pleci te intrebi „ asa si? ...”

4.Trei surori de A.P. Cehov, regia Ada Lupu, Teatrul National „Mihai Eminescu”, Timisoara.
As da tot 5 dar pentru ca a fost mai curat si fara atatea pretentii, ii dau 6. Un spectacol curat in regie, cu actorie slaba si o scenografie practica. Nu am plecat cu nimic decat cu o suparare ca Cehov merita mai mult.

5.Lucia Patineaza de Laura Sintija Cerniauskaite, regia Radu Afrim, Teatrul „Andrei Muresan”, Sf. Gheorghe
Nota 8; pentru ca a fost frumos dar nu a avut poezia lui Afrim. Sau poate nu am simtit-o eu. In general pe Radu Afrim il incadrez intre 7 si 8, rapordau-ma strict la gusturile mele.

6. Krum de Hanoch Levin, regia Christian Theodor Popescu, Teatrul National Targu Mures
Nota 3, pentru nimic. Pentru spatiul irosit in care se pierdeau atat actorii cat si sepctatorii, pentru o actorie slaba, pentru monotonie si plictiseala. Pentru ca frate-miu m-a injurat ca l-am adus la teatru si pentru ca tanti din fata mea dadea mesaje cu bancuri pe telefon.

6. Trei surori de A.P. cehov, regia Tompa Gabor, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj Napoca
Nota 9, pentru ca astept inca spectacolul de 10.

7. Psihoza 4.48 de Sarah Kane, regia Mihai Manutiu, Teatrul National „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
Nota 4 pentru „alegerea textului” si 6 pentru rezolvarea lui. O nota mica pentru ca am plecat de acolo cu dureri de cap pentru...nimic.

8. Romania! Te pup de Bogdan Georgescu, regia David Shwartz, Teatrul National „Vasile Alecsandri”, Iasi.
Nota 4 pentru ca spre deosebire de Krum (caruia i-am dat 3) a avut o idee. A vrut ceva. Nu i-a iesit, deci...4.

9. Moartea Lui Danton de Georg Buchner, regia Mihai Manutiu, Teatrul Maghiar de Stat, Cluj-Napoca
Nota 6, doar pentru ca nu e genul meu de spectacol. O actorie buna cu niste imagini foarte expresive. Fiind un top subiectiv, nu pot da mai mult.

10. Hipioti si Bolsevici de Amiel Gladstone, regia Felix Crainicu, Teatrul Arca, Club la Scena
Nota 6, pentru ca a fost curat. Pentru ca e un spectacol emotionant si nu un experiment teatral. Pentru ca oamenilor le-a placut si pentru ca actorii au fost frumosi. Pentru ca au creat atmosfera. 6 pentru ca nu au mers pana la capat, pentru ca actoria a fost text lucrat cu regizorul, pentru ca subiectul e simplu si pentru ca m-am plictisit.

11. Povestea de iarna, dupa Shakespeare, regia Alexander Hausvater, Teatrul National „Mihai Eminescu”, Timisoara
Nota 2, pentru ca in orice lucru oribil gasesti ceva bun. De asta nu exista nota 1 in acest top.

Repet. Aceste note se refera strict la gusturile mele. Asa ca nu aruncati cu oua, nu injurati, nu va revoltati, nu rupeti usa de la teatre, nu ravniti la patina celuilalt, nu va mai mintiti cand iesiti de la spectacole, nu fiti indulgenti doar pentru ca s-a muncit!

Publicat de Nicoleta Popescu

"Trei surori" marca Tompa Gabor

2009-11-05T03:02:00.000-08:00

Retrospectivă
PLUS

Îmi era frică un pic. Ma gândeam "dă Doamne să nu fie un spectacol cu cioace!". Am intrat în sală deci cu o urmă de sfială. E o punte fină între gag, ciocă şi comic-ul rusesc. M-am bucurat să văd cum această temere de la început mi-a fost treptat alungată.

(Poate) Cel mai important lucru pe care aş putea să îl punctez este faptul că în sală s-a instaurat ceva din filmele lui Nikita Mihalkov. O lentoare aparte deşi un consum mare de viaţă şi energie. Poveştile lui Cehov, lucrate bine, te fac să îţi placă suferinţa, să o iubeşti. Şi aici se află "confirmarea" atât pentru actori cât şi pentru regizor (de care cred că ai nevoie la fiecare proiect).

De regulă, dacă simt că sunt minţit, ies din sală chiar şi după zece minute. Mi s-a întâmplat aşa de nenumărate ori. Ieri seară, după foarte mult timp, am stat până la sfârşitul spectacolului.

Au fost momente de actorie şi momente de regie bine decupate. Mi-au rămas în minte două dintre ele : "titirezul" (prima parte) şi bicicletele etajate (la sfărşit).

MINUS
Sala Izvor e destul de "preţiosă" încât să nu îţi permită să vezi supratitrarea dacă stai în lateral şi nu ai un scaun al tău.

Scenografic au fost îmbinate elemente cu aspect contemporan (un costum de sport roz, un aparat foto, etc), cu elemente care marcau perioada reală a desfăşurarii acţiunii (frac, etc). Folosesc termenul "aspect" pentru că respectivele obiecte existau atunci doar că nu arătau a 2009.

Spectacolul nu reuşit să păstreze (cel puţin) aceeaşi temperatură în permanenţă şi uneori s-a "rupt". Decalajele care au avut loc au fost însă puţin sesizabile în întreaga sală, dar au dat uneori senzaţia de gâtuit. Lumea s-a uitat ieri un pic la ceas (ăsta cred că e un important mod de a contoriza raportul spectacol-spectator). Deşi pe parcurs "rupturile" au fost recuperate, lucrul ăsta m-a făcut să mă întreb unde ar fi ajuns spectacolul, cât se sus s-ar fi dus, dar ar fi curs uns.

Publicat de Alex Vlad

A doua zi de festival... sau garduri la teatru

2009-11-04T03:59:00.000-08:00

Caracterizam a doua zi ca una aglomerata. Daca in prima zi s-a putut intra lejer cu legitimatie de presa, s-au gasit locuri si studentii nu au fost nevoiti sa-si arate fortele in usile teatrului, duminica s-a lasat la TNB cu gard si gardieni iar la Bulandra cu dezorganizare.

La ora 19:00 se anunta la Sala Izvor „Cantareata cheala” de Eugene Ionesco, regia Tompa Gabor, Teatrul National „Lucian Blaga” Cluj- Napoca. Am intrat si mi-am ocupat un loc prin loja pe un perete dintre scaune. La un moment dat am iesit sa vad daca grupul cu care venisem a intrat si el. La usa era macel. O droaie de studenti care asteptam ca nebunii sa mai lasa cativa sa intre. I-au mai lasat pe inca 10. Pe ai mei nu pentru ca nu au coate prea puternice. Asta e, ma duc in sala. Locul meu de printre scaune era ocupat. Piesa incepuse. Textul lui Ionesco, asa cum am mai zis, nu a resuit nici de data asta sa ma prinda. Asa ca am plecat. Din nou aceeleasi discutii. Unora le-a placut, altora nu. Eu am stat doar cateva minute asa ca nu pot sa pronunt niciun cuvant care sa caracterizeze spectacolul. Poate doar "papusi". Pentru cronici bune, alegeti oameni competenti.
"Acum mai bine de un deceniu, o Cântăreaţă cheală produsă în România, dar vorbită în limba maghiară cutreiera Europa, fiind invitată peste tot şi punând bazele carierei internaţionale a regizorului Tompa Gábor. Acum, directorul Teatrului Maghiar din Cluj semnează la Naţionalul clujean un remake în limba română al celebrei sale Cântăreţe..., la o sută de ani de la naşterea dramaturgului de a cărui operă e pasionat."
Fotografiile atasate sunt semnate de Nicu Cherciu.

_______________________________________________________________________________________________________
La ora 21:00, atmosfera de la Teatrul National era identica. Relaxati, am zis ca e imposibil sa nu putem intra la National. Da' sunt atatea locuri, da' atatea scari, atatea balcoane. Intrarea era pazita de gardieni. Erau garduri ca la marile concerte. M-am intrebat cine sunt toti oamenii astia care vor sa intre. Cam cata sete de cultura exista in Romania? Sunt complet uimita de „bataia” pentru teatru.

Am intrat, deci la Printesa Turandot, dupa Gozzi, regia Andriy Zholdak, Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu. Se respira greu in National. Mocnea sala. Era liniste. Si a inceput. Jumatate de ora toata lumea a stat cu ochii atintiti spre scena. Apoi au inceput sa se uite la ceas, apoi sa iasa. Cei ramasi au oftat. Cei carora le-a placut...le-a palcut. Spectacolul a inceput si s-a terminat. Atat. Poate niste imagini reusite. Spun "poate" pentru ca teoretic e posibil sa fi fost bune, dar mie nu mi-au transmis nimic. Actoria slaba. Toata lumea a tipat, parca speriati ca nu se aude nimic in „stadionul de la universitate”. Personal, mi s-a parut o piesa neterminata. Ca tinea o jumatate de ora, o ora , doau sau trei era acelasi lucru. Poate ca sunt prea mofturoasa... ori prea putin citita ca sa-mi dau seama de „asta ce-a vrut sa fie”.
Fotografiile atasate sunt semnate de Mihaela-M-Ghenescu

Publicat de Nicoleta Popescu

Prima zi de festival...sau „asa a vrut el sa fie”

2009-11-03T06:19:00.000-08:00

Sambata, 31 octombrie, a inceput Festivalul National de Teatru. Cu gandul ca trebuie sa scriu in fiecare seara despre ce am vazut, am avut o multime de polemici pe tema „a fost bun sau prost, slab sau ok”. Cea mai buna varianta mi-a fost data – parca peste nas- de Alex Bogdan. Sa mergem-zic- pe deviza „ce si-a propus un spectacol sa fie/sa transmita si ce-a iesit”. Am sa ma raportez strict la acest mod de a privi lucrurile si in acest caz totul se va reduce la „mi-a placut sau nu mi-a placut”.

Ce-am vazut in prima zi:

Cantareata cheala de Eugene Ionesco, regia Jean-Luc Lugarce, Cie Les Intempestifs, Franta.

Nu mi-a placut. Nu am niciun argument. Pur si simplu m-a lasat rece. Am zambit, e adevarat, dar asta fac destul de des. Textul lui Ionesco este un text care nu a reusit sa ma atraga niciodata. Uneori ma simt si „proasta” cand vad ca pentru unii abstractul din „Cantareata cheala” (caci doar la acest text ma refer) semnifica ori un prilej de hohot de ras, ori o revelatie, ori o regasire. Eu sunt imuna.
Fotografiile atasate sunt semnate Brigitte Enguerand.
_________________________________________________________________________
Frumos de Jon Fosse, regia Vlad Massaci, Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiesti

Un spectacol care a fost exact ce si-a propus. Mi-a placut. Simplu, curat, frumos! Actorie! Andi Vasluianu, Ada Simionica, Cristian Popa si Ioan Coman au lucrat cu nodurile gatului meu cu mare tact.
„O reluare a unor teme vechi de când lumea, într-un fel ce poartă amprenta celui mai mare dramaturg norvegian, dar nu mai puţin amprenta unui cuplu de realizatori – regizorul Vlad Massaci şi scenograful Andu Dumitrescu – cărora nu le place „aglomeraţia” de mijloace şi idei, ci cred în puterea lucrurilor spuse simplu şi direct. Frumos e un spectacol care face să ţi se strângă inima cu forţa unei tragedii antice.”

Frumos
de Jon Fosse
Traducerea: Carmen Vioreanu

DISTRIBUŢIA:
BĂRBATUL (GEIR) - Ioan Coman
FEMEIA (HILDE) - Oxana Moravec
CELĂLALT BĂRBAT (LEIF) - Andi Vasluianu
FATA (SIV) - Ada Simionică
BĂIATUL - Cristian Popa
MAMA - Raluca Zamfirescu
Regia: Vlad Massaci
Scenografia: Andu Dumitrescu

Fotografiile atasate sunt semnate de Mihail Cratofil

Publicat de Nicoleta Popescu

teatrul mihai eminescu- botoşani la galaţi cu “ultimul sutţo”

2009-10-07T06:58:00.000-07:00

7 octombire 2009

Aseară la ora 19:30, în cadrul Festivalului de Comedie de la Galaţi, s-a jucat piesa “Ultimul Sutţo” de Dumitru Crudu, în regia lui Alexandu Vasilache. Textul a câştigat în 2002 premiul Uniter pentru Cea mai bună piesa a anului şi în montarea de la Botoşani s-a bucurat de energia dansurilor lucrate de Victoria Bucun şi de scenografia lui Mihai Pastramagiu.În distribuţie: Radu Dragoş, Narcisa Vornicu, Lenuş Rişca, Gina Pătraşcu, Crenola Muncaciu, Marius Rogojinschi, Cristina Ciofu, Petronela Chiribuţă Duşa, Sorin Ciofu, Gheorghe Frunză, Bogdan Horga, Bogdan Muncaciu, Eduard Sandu, Cezar Amitroaiei, Andreea Moţcu, Traian Andrii, Mihai Donţu.

Spectacol de masă, s-a încadrat bine în peisajul unui festival de comedie. Atmosfera din “Revizorul” lui Mălăele s-a combinat uşor cu cea din “Moartea lui Eskrokov “ a lui Sapdaru sau cu cea din “ Moartea lui Tarelkin” a lui Colceag. Mai slabă decât cele trei menţionate, “Ultimul Sutţo” a avut totuşi o atmosferă dominant curată şi energică. Nenumăratele intrări şi ieşiri prin sală au captat publicul, atent până la sfârşit. Comicul a domnit, râsetele au izbucnit dar glumele s-au repetat. Pentru cei care pot râde de mai mult de două ori la aceeaşi glumă, spectacolul a fost delicios. Pentru mine, plictisitor după jumătate de oră cand totul s-a epuizat. Râsetele au continuat şi la fumoar, iar buna dispoziţie i-a facut pe actorii gălăţeni (numeroşi la acest specacol) să strige “Bravo Botoşaniul!”

Un specacol la care nu poţi face o critica de regie penrtru că aceasta mizează strict pe divertisment. Aducerea elementelor contemporane (video, maşinuţa cu telecomanda etc) în timpul Valahiei (secol 18-19) prezentat în piesă, nu a făcut altceva decât să distreze şi mai mult sala, aşa ca ar fi necuviincios să nu fiu deacord cu suprapunerea planurilor temporale. Având în vedere că totul a fost făcut ca să amuze, “Ultimul Sutţo” în regia lui Alexandru Vasilache e un spectacol pentru publicul larg, care îşi atinge scopul menţionat.

Dacă aveţi ocazia să-l vedeţi şi vreţi să “vă râdeţi” un pic, intraţi cu încredere. Dacă preferaţi o comedie mai profundă încercaţi altceva...nu ştiu ce ca eu una nu am râs prea des la teatru...
Foto: Teatrul Mihai Eminescu din Botosani

Publicat de Nicoleta Popescu

gala hop 2009. fotografii de la decernarea premiilor

2009-09-08T06:29:00.000-07:00

Premiul „Maria Filotti” : VALENTINA ANDREEA ZAHARIA cu „Buna Vestire” din „Elogiul mamei vitrege” de Mario Varga Llosa
Premiul Sică Alexandrescu: ELIZA ŢUŢURMAN cu „Ispitele Sfantului Anton” după Gustave Flaubert
Premiul „Ştefan Iordache” (pentru cel mai bun actor) : MARIAN ADOCHIŢEI cu „Şi uite-aşa ne trezim într-o bună zi cu mii de câini ieşind din mare” de Matei Visniec
Premiul pentru cea mai bună actriţă: AGNES BENEDEK cu „Halta Ibusar”.
Premiul pentru cel mai bun spectacol: „MERGE” după „Autobahn” de Neil LaBute cu CIPRIAN MISTREANU şi OANA PORAV-HODADE
Premiul publicului (Secţiunea Individual) : IRINA IVAN cu „Bărbaţi şi vibratoare” de Clara Flores şi Antoaneta Zaharia.
Premiul publicului (Secţiunea Grup) : CLIŞEE ?!?, spectacol de Barbara Crişan, cu : Dana Anghel, Simina Contraş, Ali Deac, Lorelei Ghazawi, Iulia Merca, Gabriel Sterian şi Ada Şoaică.

gala hop 2009. fotografii sectiunea grup

2009-09-08T04:23:00.000-07:00

Slide-ul de mai jos însumează câteva fotografii din timpul a trei spectacole din cele patru înscrise în concurs. Se pot vedea imagini din „Clişee?!?”, „Norvegia. Azi” şi „Merge”.

„Clişee?!?” e un spectacol de la Sibiu, de pantomima, dans şi film mut de Barbara Crişan. Distribuţia este în totalitate formată din elevii profesorului George Ivaşcu ce au absolvit în 2008 Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, Catedra de Artă Teatrală, specializarea Arta Actorului. Cei şapte sunt: Dana Anghel, Simina Contraş, Ali Deac, Lorelei Ghazawi, Iulia Merca, Gabriel Sterian, Ada Şoaică.
„Norvegia. Azi” de Igor Bauersima a venit de la Iaşi. Regia este semnată de profesoara Mihaela Arsenescu-Werner iar în distribuţie ii vedem pe Ramona Părpăliţă şi Vlad Corneliu Baba, ambii terminând anul acesta Faculatatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
„Merge”, spectacol dupa „Autobahn” de Neil LaBute, prezinta o situaţie aparte din viaţa unui cuplu. Ciprian Mistreanu şi Oana Porav-Hodade, elevii lui Nicolae Cristache ce au terminat la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu-Mureş in 2008 au plecat de la Gala Hop cu Premiul pentru cel mai bun spectacol.

gala hop 2009. fotografii sectiunea individual

2009-09-07T04:49:00.000-07:00

Teatruacum a fost la Gala HOP! Am făcut câteva fotografii pe care le vom posta în slide-uri, pe secţiuni. Ceea ce vedeţi mai jos este o selecţie a fotografiilor făcute la secţiunea individual. Din motive strict organizatorice, nu toţi concurenţii se afla în prezentare. In zilele următoare vor apărea slide-uri pentru secţiunea grup si festivitatea de premiere. Cei interesaţi de alte fotografii, momente, persoane etc. pot trimite mail pe teatruacum@yahoo.com.

gala tânărului actor hop

2009-09-03T17:42:00.000-07:00

Joi, 3 septembrie, la Mangalia a început cea de a-XII-a ediţie a competiţiei Gala Tânărului Actor Hop. Evenimentul va lua sfârşit pe 8 septembrie. În această perioadă (3-8 septembrie) pot fi urmărite în cadrul concursului la secţiunea Grup patru spectacole : "Clişee ?!?", "Frigul", "Merge" şi "Norvegia, azi". De asemnea, în urma preselecţiei au întrat în competiţie 16 concurenţi la secţiunea Individual : Agnes Benedek, Alexandra Adina Rădescu, Alexandru Bogdan, Ana Hegyi, Eliza Ţuţurman, Gabriella Mezei, George Remeş, Irina Ivan, Lari Cosmin Giorgescu, Marian Adochiţei, Mihai Alexandru, Oana Radu, Olimpia Luca, Silviu Florin Ruşti, Ştefan Lupu, Valentina Zaharia.